Azi vorbim despre BRANDING
Ce este un brand? Cu o întârziere de câțiva ani, ca mai în toate domeniile, apare și în România noțiunea de brand și servicii de branding. Este un trend, este la modă să discutăm despre brand și branding. Există multe definiții date noțiunii de brand, dar multe dintre ele ori sunt incomplete, ori se adresează persoanelor care dețin cunoștiințe serioase de branding. Neînțelegerile generate de aici, fac ca un antreprenor să nu înțeleagăce este un brand, iar brandul să funcționeze greșit, sau chiar să nu funcționeze deloc.
O definiție foarte întâlnită este: “Un brand este un nume, semn sau simbol folosit în identificarea produselor sau serviciilor unui producător și utilizate pentru a-l diferenția de competiție.” În timp ce mulți oameni apreciază brandul ca un logo, ca o marcă, e nevoie de specificat că brandul e ceva mai mult decât acestea. Un brand include în sine încrederea consumatorilor și loialitatea acestora. Identitatea brandului este descrisă drept cea care oferă clientului siguranță, iar această perspectivă este benefică. Brandul dă oamenilor măsura lucrurilor — un indicator cu privire la nivelul așteptărilor lor și asigurarea că promisiunile vor fi ținute. Unii, le-ar spune emoții.
De aici putem avea brand-uri împărțite în trei categorii:
- Brand Pozitiv, dacă percepția este bună;
- Brand Neutru, dacă nu există o percepție clară;
- Brand Negativ, dacă percepția este slabă.
O altă afirmație despre conceptul de brand, care aduce ceva în plus, este: „Un brand este o promisiune. Serviciile și produsele odată identificate transmit o garanție pentru calitate”. Sau: „Un brand este modul în care este văzut un produs, un serviciu sau o companie în mintea consumatorilor.”
Să înțelegem ce servicii pot constitui un brand:
- nume firmă — cuvântul sau cuvintele utilizate pentru a identifica o companie, un produs sau un serviciu;
- creare logo— marca vizuală care identifică brandul;
- slogan — spre exemplu sloganul companiilor Petrom: “Esența mișcării” sau McDonald’s: “I’m lovin’it”;
- grafica — spre exemplu, panglica dinamică de culoare albă pe sticla de Coca-cola este o parte componentă a brandului;
- forma — aici drept exemplu ne poate servi forma mașinilor Volkswagen Beetle, care este unică în felul său și este marca comercială a acestui brand;
- culoare — Owens Corning este singurul brand de izolație din sticlă care poate fi de culoare roz;
- sunet — un ton unic sau un set de note prin care se identifică un brand. Un exemplu în acest sens este NBC chimes;
- miros — spre exemplu, parfumul Nr.5 Chanel, cu miros de trandafir și iasomie este înregistrat ca marcă comercială a acestui brand;
- gust — drept exemplu ne poate servi brandul companiei Kentucky Fried Chicken, care este o marcă comercială înregistrată, ce conține o rețetă specială cu 11 ierburi și condimente pentru a pregăti puiul prăjit.